Debut cu dreptul pentru Djokovic

Sârb Novak Djokovic l-a învins în primul meci al ediţiei din acest an a Turneului Campionior de la Londra pe Dominic Thiem, partida contând pentru Grupa Ivan Lendl.

13.11.2016 17:04, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Debut cu dreptul pentru Djokovic

Fostul lider mondial, acum locul 2 ATP și al doilea favorit al turneului, s-a impus cu scorul de 6-7 (10), 6-0, 6-2 în faţa ocupantului locului 9 ATP, desemnat al optulea favorit. În primul set nu s-a consemnat niciun break, astfel că s-a ajuns la tie-break, unde Thiem a condus cu 6-3, 7-6 şi 8-7. Djokovici a salvat cele cinci mingi de set, a preluat conducerea cu 9-8, dar din acest moment a mai câştigat un singur punct până la finalul setului. În continuare, însă, Nole nu i-a mai dat nicio şansă adversarului lui. Fostul lider ATP a cedat în setul secund doar 10 puncte, iar în decisiv a realizat două break-uri, după care a pus capăt partidei cu un game alb. În al doilea meci al zilei, care a contat tot pentru Grupa Ivan Lendl, canadianul Milos Raonic (4 ATP) a trecut de francezul Gael Monfils (6 ATP) cu 6-3, 6-4. Azi se vor desfăşura meciurile din Grupa John McEnroe: Stanislas Wawrinka (Elveţia, 3 ATP) - Kei Nishikori (Japonia, 5 ATP) şi Andy Murray (Marea Britanie, 1 ATP) - Marin Cilic (Croaţia, 7 ATP). Primii doi clasați în fiecare grupă se califică în semifinale.

Foto: pagina oficială a turneului

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!