Austria, fără cel mai bun jucător al său în acest moment, Dominic Thiem (9 ATP), a fost învinsă în weekend de Belarus, la Minsk, cu 3-1, în turul al II-lea al Grupei I valorice. Oaspeţii au pierdut primele două meciuri de simplu: Egor Gerasimov (265 ATP) l-a învins pe Gerald Melzer (105 ATP) cu 6-3, 6-3, 6-3, iar Ilya Ivashka (170 ATP) s-a impus în faţa lui Jurgen Melzer (156 ATP) cu 7-6 (8), 6-3, 4-6, 7-6 (1). La dublu, Julian Knowle şi Jurgen Melzer au trecut de Max Mirnyi şi Iaroslav Shyla cu 6-4, 7-6 (6), 6-7 (3), 6-4, după care Ivashka a adus punctul victoriei, 7-6 (3), 3-6, 6-3, 6-1 cu Gerald Melzer. În primul tur al Grupei I, Belarus învinsese România cu 3-2, tot la Minsk.
Va fi a şasea întâlnire dintre cele două echipe, România conducând cu scorul de 3-2. Ultima confruntare a avut loc în 2002, la Constanţa, când România s-a impus cu 5-0. Andrei Pavel l-a învins pe Jurgen Melzer cu 6-1, 6-2, 6-4, Adrian Voinea a trecut de Stefan Koubek cu 3-6, 7-5, 6-3, 6-1, la dublu, Pavel şi Gabi Trifu s-au impus cu 3-6, 6-1, 6-4, 6-7 (6), 6-2, Pavel a câştigat la Alexander Peya cu 6-1, 7-6 (9), iar Victor Hănescu a dispus de Jurgen Melzer cu 6-4, 6-4.
În afara lui Thiem, în clasamentul mondial de simplu cei mai bine clasaţi austrieci sunt Gerald Melzer, Jurgen Melzer, Sebastian Ofner – 267 ATP, Dennis Novak – 284 ATP şi Michael Linzer - 290 ATP. La dublu, Austria are cinci jucători în top 100, Alexander Peya - 26, Oliver Marach - 36, Philipp Oswald - 67, Julian Knowle-79 şi Tristan-Samuel Weissborn - 83. Învinsa meciului din baraj mai are o şansă de a se menţine în Grupa I valorică, aceea de a câştiga în faţa pierzătoarei din confruntarea Israel - Ucraina, în altbaraj de supravieţuire, pe 20-22 sau 27-29 octombrie.
Foto: FR de Tenis


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
wailian
29.03.2018, 11:53
very nice article, thanks for your sharing! www.yiyen.com