Victor Crivoi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de 30.000 de euro de la Oberstaufen (Germania), după ce l-a învins pe spaniolul Gabriel Trujillo Soler, în optimi, cu 6-4, 6-2.
Crivoi, cap de serie nr. 5, va juca în sferturile de finală cu brazilianul Andre Ghem.
Tenismanul român şi-a asigurat un cec de 975 euro şi 13 puncte ATP.
In Italia, Cătălin Gârd s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului challenger de 42.500 euro de la Rimini, alături de olandezul Matwe Middelkoop.
În sferturi, Gârd şi Middelkoop au dispus cu 6-2, 5-7, 10-1 de perechea Kamil Capkovic (Slovacia)/Thomas Fabbiani (Italia), iar în semifinale vor întâlni cuplul semi Alexander Jakupovic (Grecia)/Adrian Menendez (Spania).
La simplu, galateanul a fost învins în optimi de italianul Alessio Di Mauro, cu 6-2, 6-3.
Românul are asigurat un cec de 1190 euro, 6 puncte ATP la simplu şi 27 la dublu.


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!