Daca este ianuarie, iar pe terenurile de tenis din Europa si Statele Unite bate vantul inghetat al iernii, centrul de greutate al sportului alb se muta in emisfera sudica, unde Openul Australiei deschide, in mod traditional, sezonul de Mare Slem. Dupa o serie de turnee de pregatire in diverse orase de la Antipozi (Sydney, Brisbane, Auckland), care au verificat forma in care se gasesc jucatorii, crema tenisului mondial si-a dat intalnire pe 17 ianuarie, la Melbourne, in sudul insorit al Tarii Cangurilor.
De pe tabloul principal al baietilor nu lipsesc cei mai valorosi 10 jucatori din ierarhia ATP, dintre care primii trei - Rafael Nadal, Roger Federer si Novak Djokovic - au castigat fiecare cate una dintre cele mai recente trei editii ale Openului Australian. Toti trei, dar si finalistul din 2010, britanicul Andy Murray, au ajuns in sferturile de finala, dupa o saptamana de meciuri din care nu au lipsit surprizele si dramatismul, astfel ca ne asteapta o confruntare fantastica in ultimele acte ale turneului, pe Rod Laver Arena. Nadal inca nu a pierdut niciun set in aceste prime patru tururi ale competitiei, dar nu se considera principalul favorit la victorie, in timp ce Federer abia a inceput sa apese pe acceleratie si sa arate nivelul de joc pentru care il alintam "Maestro".
In sectiunea de feminin simplu, Caroline Wozniacki porneste cu prima sansa, daneza fiind motivata sa castige primul turneu de Mare Slem din cariera si sa demonstreze ca nu a ajuns intamplator pe locul 1 WTA. Nu-i va fi deloc usor printre jucatoare titrate, precum Kim Clijsters, Vera Zvonareva sau Francesca Schiavone. Alexandra Dulgheru a fost singura jucatoare din Romania cotata cap de serie de catre organizatori, insa cele mai bun rezultate ale tarii noastre la editia cu numarul 99 a Openului Australian le-au obtinut Monica Niculescu si Simona Halep, ambele ajungand pana in turul al treilea al turneului.
Meciurile finale la feminin si masculin sunt programate pe 29, respectiv 30 ianuarie si vor fi transmise in direct la Eurosport şi Eurosport 2, dar şi pe www.eurosportplayer.ro.


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!