Sorana a învins-o cu 6-1, 6-3, pe japoneza Misa Eguchi (490 WTA) şi o va avea ca adversară în optimi pe câştigătoarea întâlnirii dintre americanca Nicole Gibbs şi sud-coreeanca Su-Jeong Jang (beneficiara unui wild card). La rândul ei, Irina a trecut în turul inaugural de Varatchaya Wongteanchai (Tailanda, 279 WTA, venită din calificări) în trei seturi, 2-6, 6-3, 6-3, şi va juca în continuare cu Beatriz Maia Haddad (Brazilia, 71 WTA), care a dispus cu 4-6, 6-3, 6-1 de Katarina Zavatska (Ucraina251 WTA, beneficiară a unui wild card).
În finala din 2016, Monica Niculescu a cedat în faţa Larei Arrubarrena, scor 6-0, 2-6, 6-0. Cap de serie numărul unu în acest an este câştigătoarea de la Roland-Garros, Jelena Ostapenko, ocupanta poziţiei a zecea în ierarhia mondială. Alte rezultate din turul 1: Luksika Kumkhum (Thailanda) - Mariana Duque (Columbia) 3-6, 6-4, 6-1, Ekaterina Alexandrova (Rusia) - Lara Arruabarrena (Spania, cs 7) 6-3, 7-5, Sara Sorribes (Spania) - Heather Watson (Marea Britanie) 6-3, 0-6, 6-1, Priscilla Hon (Australia) - Karolina Muchova (Cehia) 6-1, 4-6, 6-4.
Patricia Maria Ţig (128 WTA) a abandonat în primul tur al turneului de la Guanghzou (China, 226.750 dolari), retrăgându-se din cauza unei accidentări la scorul de 6-2, 4-2 pentru Danka Kovinic (Muntenegru, 102 WTA).
Foto: Neal Trousdale


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!