Meciul dintre ultimele românce rămase în competiţia de 50.000 de dolari de la Bucureşti s-a întrerupt din cauza ploii, la scorul 2-2 în setul inaugural. Ceva mai târziu, odată cu ieşirea soarelui, constănţeanca de 16 ani, aflată în cea mai fericită săptămână a carierei, a pus-o la grea încercare pe a 92-a jucătoare a lumii. Cîrstea şi-a folosit însă plusul de experienţă şi a obţinut calificarea în semifinale, fază în care o va înfrunta, sâmbătă, pe Anastasia Pivovarova (Rusia, cap de serie numărul 5), în condiţiile abandonului sportivei din Liechtenstein, Stephanie Vogt.
Pentru duminică, ultima zi a turneului, organizatorii îl vor înlocui pe Ilie Năstase pentru demonstrativul de la 13:30. Lângă Andrei Pavel vor mai apărea pe teren Virginia Ruzici, Raluca Olaru şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu.


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!