Cand mentalul ramane in urma fizicului

Monica Niculescu a jucat o saptamana de vis, dar s-a oprit in semifinala marelui turneu de la Beijing, avand o adversara care a jucat mai mult decat potrivit impotriva ei si daca stau sa ma gandesc, Monica nu o va mai putea bate decat cu mare greutate.

Cum am zis si cu alte ocazii, statistica este inselatoare cam de fiecare data, fiindca scorul de 2-0 pentru Monica la meciuri directe reflecta o realitate apusa, astazi sarboaica are personalitate si joaca de aproape 2 ani la un nivel foarte inalt.

Acest  fapt odata acceptat m-a ajutat sa incerc sa scriu aceasta analiza si sa trec peste amaraciunea scorului, pentru ca pe cea a rezultatului am depasit-o de la primele schimburi de mingi. Sa ma explic.

Cei care o cunoastem pe Monica, ii stim calitatile dar si minusurile si putem intelege drama ei de pe teren, vazand si ea ca nu are nici un antidot la jocul sarboaicei, cel putin nu azi. Arareori se linistea, iar noi exultam, cu ocazia fiecarui punct facut (nu la greselile Andreei), si noi spuneam ca asa trebuia sa joace! Cum? Doar lung, adica LUNG, sa nu-si lase oponenta sa vina peste ea, sa atace jumatati de mingi, sau cum sa le spun celora care veneau slice planat la un metru de linia de fund, sau usor liftate, dar in careul de serviciu…

Sarboaica din Bosnia, care a emigrat de mica in Germania, care a invatat de la parinti ce inseamna viata pentru unii, ce inseamna sa fii fugar din calea  razboiului, traind cu destule insatisfactii (sa nu zic nevoi) in copilarie, a devenit o adevarata killera (daca imi dati voie sa folosesc acest pseudocuvant), care s-a pliat perfect pe stilul Monicai, si a bombardat-o in fiecare moment care i s-a ivit.

Monica nu putea avea o alta adversara mai periculoasa, poate doar pe cealalta sarboaica din turneu (Ana Ivanovivci), si avea un singur antidot, sa nu o lase pe Petkovici sa avanseze inaintea liniei de fund.

Cat de usor ne este noua sa vorbim acum, dupa ce am vazut desfasurarea meciului, si cat de greu ii era Monicai sa-i faca fata adversarei, care ataca fiecare al doilea serviciu (si din pacate au fost majoritatea), luand mereu avans in ghemuri si punand o presiune insurmontabila. Asa se si explica faptul ca singurele 2 ghemuri castigate de Monica au fost doua break-uri, cand scapata de povara serviciului putea sa returneze mai lung si sa conduca unele raliuri (si cu mai mult de 20 de treceri peste fileu), pe care sa le castige! Din pacate in majoritatea covarsitoare a punctelor Monica nu i-a dat nici o sansa sarboaicei sa greseasca, facand-o ea prima, sau dandu-i mingi transformate de aceasta cu dezinvoltura, in puncte.

Din nefericire, antrenorul Monicai, Calin Ciorbagiu, care a adus-o pe un loc minunat in clasamentul mondial, care se minuna la greselile elevei sale, nu a putut sa o determine sa joace in consecinta adversarei, care fericita, primea mingile mai mereu in mana. Chiar daca unii spun ca si acesta e un joc tactic, vezi Doamne sa nu i se deschida unghiuri, cand ai o lovitura de maciuca in partea adversa trebuie sa te feresti de ea. Petkovici avea tot timpul din lume sa se dea la o parte, ca apoi  sa bubuie!

Psihologul care a fost alaturi de mine la vizionarea meciului mi-a tradus faptul ca mentalul Monicai nu a urcat la nivelul atins de realizarile fizico-tehnice, faza de turneu la care a ajuns a fost peste puterea sa de acceptanta imediata si loviturile sale nu au mai avut precizia si lungimea dorita, deci au devenit fara eficienta, fapt ce a inglodat-o si mai mult intr-o stare de emotivitate… imparabila.

Si nu pot sa nu-mi amintesc de un alt joc, de acum vreo 3 ani cand Monica, la Wimbledon o conducea cu set si minge de 5-2 pe unguroaica Szavai, care s-a trezit in ultimul ceas si a inteles ce trebuia sa faca pe teren. Din pacate, nici atunci, Monica nu a putut iesi din starea ei, lipsita de incredere.

Petkovici - Niculescu 6-2, 6-0, si drumul excelent al Monicai s-a frant, dar ea are satisfactia de a vedea de pe culmea locurilor 35-36 unde va poposi, un alfel de tenis, mai agresiv, mai plin de rautate, unde fiecare jucatoare are macar o lovitura ucigatoare.

Culmea, poate ca doar Agnieszka Radvanska nu face parte din acesta lume, tocmai ea care a intrat la pas in finala, dar poloneza pare a fi cea mai inteligenta jucatoare din circuit, cea mai naturala, care nu are fisuri, poate doar fizice, care stie totul cu o fractiune de secunda inaintea tuturor, care este atat de fireasca si de eleganta si de increzatoare, incat poate doar Federer in zilele sale de glorie o poate egala.

Sper ca pronosticul meu sa fie validat in finala, l-ati inteles deja, si astept sa vedem cam cum trebuia jucata Andreea.

Oricum castigatoare va fi o jucatoare care nu provine din… occident si va fi pe placul, bunul plac chinezesc.

Pana maine,
Florin Ghidirmic

Foto: Feng Li/Getty Images