Cadanţu şi Piter au pierdut finala

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Dumitru Constantin.

17.07.2016 22:57, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Cadanţu şi Piter au pierdut finala

Perechea alcătuită din Alexandra Cadanțu și poloneza Katarzyna Piter a fost învinsă cu 6-3, 7-6 (7-5) de cuplul Jessica Moore (Australia), Varatchaya Wongteanchai (Thailanda), în finala probei de dublu din cadrul turneului BRD Bucharest Open organizat la la Arenele BNR din Capitală, competiţie dotată cu premii totale de 226.750 dolari. Cadanțu (26 ani, 211 WTA la dublu) a ratat câștigarea celui de-al doilea său titlu de dublu la București, după cel adjudecat în 2014, alături de Elena Bogdan. În finala de duminică, s-au consemnat 13 break-uri, dintre care şapte în primul set. Cadanţu şi Piter au condus cu 3-2 în setul de debut, dar ulterior au pierdut patru game-uri la rând. Alexandra și Katarzyna au avut 3-1 în setul secund, adversarele au întors la 5-4 şi au servit pentru meci, dar şi-au pierdut serviciul. Moore şi Wongteanchai au condus cu 6-5, dar Cadanţu şi Piter au dus setul în tie-break, unde perechea australiano-thailandeză s-a distanţat la 6-2, convertind în punct a patra oportunitate de a câştiga titlul.

Galerie Foto

Citeste despre: BRD Bucharest Open, alexandra cadantu


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!