Este cel mai in forma jucator roman de tenis al momentului, castigand 20 din ultimele 22 de partide jucate. Il cheama Adrian Ungur si este clasat in aceasta saptamana pe pozitia 218 ATP.
In continua ascensiune
Pe 14 iulie 2008 Adrian se afla pe cea mai inalta pozitie a carierei-169, doar ghinionul a facut ca romanul sa nu intre in topul celor mai buni 100 de tenismeni ai lumii, intrucat la finele anului 2008 el a suferit o operatie la cot, interventie ce l-a oprit pe pitestean din progres.
Incepea anul competitional pe locul 238 mondial, clasarea pe care si-a inrautatit-o din cauza rezultatelor slabe avute in primele turnee. Luna iulie a anului 2009 il gasea pe Ungur pe un neverosimil loc 621. Din acest moment el isi intra in ritm, urcand constant in ierarhia mondiala, nu mai putin de 313 locuri in ultimele 4 saptamani, ajungand in prezent in preajma locului 200 mondial.
Romanul in varsta de 24 de ani al carui hobby este fotbalul a castigat saptamana trecuta titlul la turneul Challenger de 45.000 de dolari plus ospitalitati, de la Palermo, impunandu-se in ultimul act, in doar doua seturi, in fata spaniolului Albert Ramos-Vinolas.
"Sunt foarte fericit pentru aceasta victorie obtinuta in fata unui adversar care a jucat foarte bine si care a reusit sa-l elimine pe favoritul 1 al competitiei. M-am simtit foarte bine la Palermo si cu siguranta voi veni si anul viitor sa-mi apar titlul", a declarat Adrian imediat dupa terminarea finalei pentru site-ul atpsiciliaclassic.com.
Fara set pierdut
Adrian Ungur este prezent in aceasta saptamana la un alt Challenger in Italia, competitie dotata cu premii totale in valoare de 90.000 de dolari, plus ospitalitati, romanul fiind beneficiarul unui wild-card datorita triumfului de saptamana trecuta.
Totul merge bine pentru roman si in aceasta competitie, el calificandu-se in sferturile de finala, dupa ce in primele 2 meciuri disputate nu a cedat nici un set.
In turul inaugural a trecut lejer de favoritul 8 al competitiei, brazilianul Tiago Alves (116 ATP), ambele seturi incheindu-se la 2, ca in optimile de finala sa il intalneasca pe ibericul Ramos-Vinolas, cel pe care il invinsese in finala turneului trecut. Ca si in saptamana anterioara, Ungur ii lasa oponentului sau doar 8 game-uri, finalizand conturile intr-o ora si 39 de minute de joc, partida in care pitesteanul a servit 5 asi, salvand 6 din cele 8 oportunitati de break ale adversarului, in final castigand 70 din cele 130 de puncte jucate, rezultatul consemnat fiind de 6/3, 7/5.
Urmatorul adversar al lui Ungur va fi principalul cap de serie al competitiei, australianul Peter Luczak, situat in prezent pe pozitia 69 ATP.
Pentru acesta performanta, romanul si-a asigurat un cec in valoare de 1.850 de euro si 17 puncte ATP.
7 succese consecutive are Adrian Ungur;
38 de victorii a inregistrat romanul in acest an competitional, din 55 de partide disputate;
157,340 de dolari a castigat in intreaga cariera.
Text: Alexandru Andronache


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!