Buzărnescu joacă azi în turul 2 la Toyota

Jucătoarea română Mihaela Buzărnescu (68 WTA, cs 1) s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Toyota (Japonia), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, după ce a trecut cu 7-5, 6-2 de americanca Emina Bektas.

16.11.2017 02:05, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Buzărnescu joacă azi în turul 2 la Toyota

Competiţia face parte din categoria “Dunlop Srixon World Challenge”, iar Mihaela a obţinut victoria după 72 de minute, la capătul unui meci în care nu i-a permis adversarei să-şi procure vreo minge de break. În primul set s-a mers cap la cap până la 5-5, moment în care Buzărnescu a realizat break (după ce ratase o şansă în primul game al meciului şi alte două la 4-4), pentru ca ulterior să convertească în punct a doua minge de set. În partea a doua a meciului românca s-a desprins la 3-1, iar după ce adversara şi-a făcut serviciul a câştigat trei game-uri la rând. Următoarea adversară a lui Buzărnescu este japoneza Riko Sawayanagi (302 WTA), care a trecut de compatrioata ei Kyoka Okamura (387 WTA, venită din calificări) cu 7-6 (2), 7-5. Partida are loc azi, nu înainte de ora 13.00 locală (aproximativ 6.00 a României).

Mihaela a participat şi pe tabloul de dublu, alături de unguroaica Dalma Galfi (a doua favorită la simplu), ele fiind învinse în primul tur, cu 6-2, 7-6 (4) de Beatrice Gumulya şi Kotomi Takahata (Indonezia, Japonia). 

Foto: arhiva personală

Galerie Foto

Citeste despre: mihaela buzarnescu, itf, Toyota, Japonia


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!