Miercuri au avut loc primele meciuri din turul 2 pe tabloul de simplu la BRD Bucharest Open (250.000 de dolari premii totale), competiţie care se desfăşoară pe terenurile de la Arenele BNR, România având ieri două sportive în concurs.
Mihaela Buzărnescu (25 WTA, cs 2) a avut-o adversară pe Tamara Zidanšek (93 WTA), de care a dispus cu 6-3, 7-5. Slovena a dominat fiecare început de set, dar de la 2-3 în prima parte a confruntării Mihaela a avut o serie de patru game-uri la rând. Românca a realizat break-uri la 3-3 şi 5-3 din a cincea, respectiv a treia încercare, în ultimele cazuri fiind vorba de mingi de set. În partea a doua a confruntării, Mihaela a avut 40-0 pe propriul serviciu, dar adversara a realizat break la capătul celui mai lung game al partidei (18 puncte). Zidanšek s-a desprins la 4-1 după un nou break, iar la 5-4 a servit pentru a duce meciul în decisiv. Buzărnescu, însă, s-a adunat şi a încheiat socotelile în două seturi, convertind în punct prima minge de meci. Următoarea adversară este chinezoaica Yafan Wang (84 WTA), care în primul tur a învins-o pe Miriam Bianca Bulgaru, iar în al doilea a beneficiat de abandonul franţuzoaicei Pauline Parmentier (65 WTA, cs 7) când conducea cu 7-6 (0), 3-0.
"A fost o bătălie, Tamara joacă foarte bine, este şi în formă pentru că a câştigat multe turnee anul acesta, inclusiv unul de 125.000 de dolari. Ştiam că va fi dificil, a contat primul ghem din setul doi pe care l-am pierdut după ce conduceam cu 40-0. Apoi ea s-a dus la 4-1 şi meciul se complicase foarte mult. Atunci nu m-am mai gândit la nimic. Cu cât gândeşti mai mult, cu atât îţi faci mai mult rău. Mă bucur că am reuşit să mă liniştesc pe final şi să îmi regăsesc jocul din primul set. Fizic am resimţit o oboseală. Simţeam ceva ciudat în atmosferă, simţeam că nu mai am energie foarte multă. Probabil că s-a acumulat având atâtea meciuri anul acesta. Voi avea o pauză câteva zile după acest turneu, iar apoi voi pleca în SUA pentru a pregăti US Open. Ce să fac?! Sunt şi eu om, nu robot", a spus românca la final.
Buzărnescu a recunoscut că a simţit şi presiunea publicului. "E destul de greu să joc acasă, e primul meu turneu aici. Publicul a venit în număr mare, aşteptările sunt mari din partea spectatorilor, dar şi din partea mea. Vreau să le demonstrez că joc bine pentru că ei au venit să mă vadă, aşa că nu e deloc uşor. Presiunea este mare acasă şi am resimţit-o. Dar în acelaşi timp m-am hrănit cu energia publicului şi mi-am regăsit puterea de a reveni în joc. M-au ajutat foarte mult azi şi le mulţumesc pentru asta tuturor", a explicat ea. Mihaela a precizat că nu are prea multe informaţii despre adversara din sferturile de finală: "am văzut-o în câteva meciuri, dar nu prea mă uit la adversarele de pe tablou de obicei. Doar înainte de meci mă uit la câteva partide de-ale adversarelor şi îmi fac tactica".
În schimb, Irina Maria Bara (151 WTA, venită din calificări) a fost eliminată în turul 2 de slovena Polona Hercog (90 WTA) cu 7-5, 6-2. În primul set, fiecare jucătoare a avut avantaj pe tabela de marcaj. Bara a revenit de la 0-2 la 3-2, iar la 4-4 s-au consemnat trei break-uri la rând, astfel că Hercog a servit la 6-5 pentru a pune capăt manşei. Ea a ratat o primp minge de set, a salvat alte două de break, dar a câştigat al 12-lea punct al game-ului şi, implicit, şi-a adjudecat setul. În parta a doua, lucrurile au fost mai simple: Polona s-a desprins la 5-1, iar la cinci doi a fructificat, pe propriul serviciu, a doua minge de meci.
"Sunt foarte bucuroasă că am reuşit să trec de primul tur la Bucureşti, dar şi dezamăgită că am pierdut în turul 2. Îmi doream un rezultat mai mare aici pentru că am avut un joc bun săptămâna asta. Din păcate am fost şi puţin obosită. Cele trei meciuri din calificări plus unul pe tabloul principal m-au afectat destul de tare şi nu am reuşit să dau 100% pe teren. Am avut un prim set destul de echilibrat în care am avut şansele mele, dar din păcate nu le-am fructificat. Iar ea a început să joace mult mai bine. Întotdeauna se întâmplă aşa pentru că îi dai încredere adversarei. Asta este, ultima oară am câştigat în faţa ei şi de asta sunt puţin dezamăgită. Dar rămâne pentru data viitoare. Cu muncă vor veni şi rezultatele. Pe viitor îmi doresc să fiu pe tabloul principal la turneele de Grand Slam şi să fiu în prima sută în clasament", a spus românca după meci. Bara s-a arătat însă bucuroasă de victoria din proba de dublu, unde s-a calificat în sferturi alături de germanca Nicola Geuer. "Dublul e diferit, te mai ajută şi partenera. Întotdeauna îmi găsesc energia la dublu, indiferent de cum mă simt sau de ce am făcut în meciul de simplu. Ştiu că am avut rezultate mai bune la dublu până acum, dar vreau să joc în continuare şi simplu. Îmi propun să ajung cât mai sus în ambele probe", a adăugat românca.
Tot pe tabloul de simplu, letona Anastasija Sevastova (22 WTA), principala favorită, a învins-o pe olandeza Arantxa Rus (111 WTA) cu 6-1, 7-5, iar în sferturi o va întâlni pe Sorana-Mihaela Cîrstea (57 WTA, cs 5) sau pe belgianca Maryna Zanevska (166 WTA). La rândul ei, Pauline Parmentier (65 WTA, cs 7) a abandonat în turul 2, când era condusă cu 7-6 (0), 3-0 de Yafan Wang din China (84 WTA). Jucătoarea franceză a primit îngrijiri medicale la finalul primului set în zona gâtului, pentru ca după trei game-uri să decidă să abandoneze.


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!