Buzărnescu: “cred că pot fi un exemplu pentru multă lume”

Jucătoarea română Mihaela Buzărnescu (57 WTA) a fost învinsă în finala turneului Hobart International (Australia, 226.750 de dolari), competiţie care s-a desfăşurat pe terenurile din cadrul complexului sportiv Hobart International Tennis Centre.

14.01.2018 21:30, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Buzărnescu: “cred că pot fi un exemplu pentru multă lume”

Românca a fost învinsă de belgianca Elise Mertens (36 WTA, cs 2) cu 6-1, 4-6, 6-3 la capătul unui meci care a fost deteriorat din cauza ploii. Într-o primă fază, partida care s-a jucat cu trofeul pe masă a debutat cu o întârziere de patru ore din cauza averselor de ploaie. Ulterior, a fost întreruptă de mai multe ori din acelaşi motiv. Ultima oară fetele au fost trimise la cabine în setul decisiv, la scorul de 5-2 pentru Mertens şi 40-40 pe serviciul lui Buzărnescu, după ce românca tocmai salvase o minge de meci. A urmat o întrerupere de peste 30 de minute, iar la reluare Mihaela a salvat alte trei mingi de meci în ceea ce a fost cel mai lung game al confruntării, nu neapărat că a fost întrerupt de ploaie, ci pentru că s-au desfăşurat 20 de puncte. Pe propriul serviciu, însă, Elise a convertit în punct prima minge de meci şi şi-a păstrat trofeul cucerit anul trecut la Hobart, câştigat tot după un meci cu o sportivă din România, Monica Niculescu (scorul final a fost 6-3, 6-1).

Pentru prezenţa în finală, Buzărnescu a primit 180 de puncte WTA, care îi permit să ajungă, de azi, pe locul 44 mondial, el mai bun al carierei, cu 1194 de puncte. Ieararhia WTA a fost dată publicităţii azi, deoarece mâine (la nopate, pe fusul orar al României) începe primul turneu de Mare Şlem al anlui, Australian Open.

La festivitatea de premiere, Buzărnescu le-a mulţumit organizatorilor, i-a urat succes lui Mertens la turneul de la Australian Open. “Felicitări lui Elise pentru încă o victorie, sper că va juca la fel şi la Australian Open. Vreau să le mulţumesc părinţilor şi oamenilor din staff-ul meu şi antrenorului meu, apreciez efortul pe care l-a depus în revenirea mea. Le mulţumesc organizatorilor, directorul turneului şi copiilor de mingi, dar şi oamenilor care au venit să ne susţină în această săptămână. A fost o săptămână minunată pentru mine. Ascensiunea mea arată că poţi reuşi indiferent de ceea ce se întâmplă. Cred că pot fi un exemplu pentru multă lume. Tenisul e un sport competitiv, trebuie să lupţi până la final, pentru că fiecare punct contează. De asemenea, partea mentală contează foarte mult", a mai spus Mihaela, care o va întâlni în primul tur la Australian Open pe a doua favorită, daneza Caroline Wozniacki (2 WTA).

Foto: pagina de facebook a competiţiei

Galerie Foto

Citeste despre: mihaela buzarnescu, wta, Hobart International, Elise Mertens, Australia


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!