BRD Nastase Tiriac Trophy

Singurul eveniment ATP World Tour 250 din Europa de Sud-Est, dotat cu premii in valoare totala de 398.250 de euro, ii reuneste in luna aprilie la Bucuresti pe marii pretendenti la Trofeul "Ţiriac-Nastase": trei deţinatori ai titlului, Gilles Simon, Florian Mayer, Jurgen Melzer si favoritii gazdelor, perechea dublu-finalista la Wimbledon, Horia Tecau/Robert Lindstedt.

21.03.2012 19:29, de , 0 comentarii, Galerie Foto

BRD Nastase Tiriac Trophy

Gilles Simon, fost numar 6 ATP si dublu campion la Bucuresti în 2007 si 2008, porneste ca favorit în cursa pentru primul sau titlu din acest an. Francezul revine la Bucuresti în forma buna, cu doua titluri câstigate în 2011 la Hamburg si Sydney si doua semifinale disputate anul acesta la Montpellier si Brisbane, care l-au propulsat pe locul 13 în ierarhia ATP.

Jucatorii Florian Mayer si Jurgen Melzer completeaza trioul detinatorilor de titlu. Mayer, câstigator la Bucuresti al primului sau titlu din cariera, mizeaza pe o repetare a performantei sale de anul trecut. În 2011, jucatorul german a continuat în forta dupa obtinerea titlului BRD Nastase Tiriac Trophy cu o victorie în fata numarului doi mondial,  Rafael Nadal, în turul trei al Masters-ului de la Shanghai. Melzer, locul 20 ATP, revine dupa 5 ani pe zgura bucuresteana în postura unui jucator experimentat, detinator a 4 titluri la simplu si 12 titluri la dublu, printre care doua de Grand Slam, la US Open si Wimbledon.

În premiera, pe tabloul din acest an este prezent si jucatorul cipriot Marcos Baghdatis, fost numar 8 ATP, finalist la Australian Open si semifinalist la Wimbledon. Viktor Troicki (Serbia, 25 ATP), Julien Benneteau (Franta, 33 ATP) si Andreas Seppi (Italia, 46 ATP) se regasesc si ei printre favoritii BRD Nastase Tiriac Trophy 2012. Horia Tecau, primul jucator român care a triumfat într-un Grand Slam dupa 33 de ani, la Australian Open, revine la Bucuresti împreuna cu partenerul sau de dublu, Robert Lindstedt.

"Chiar daca se afla în aceeasi saptamâna cu Barcelona, pentru mine turneul de la Bucuresti e mai important decât orice turneu ATP 500. Fiind în mijlocul circuitului de zgura, o sa fim acomodati cu suprafata si pregatiti sa facem un turneu bun. Robert e entuziasmat sa se întoarca la Bucuresti si speram sa fim sustinuti de cât mai multi spectatori în tribune." - a declarat Horia Tecau

"Simon, Mayer, Melzer, Baghdatis, Troicki, Benneteau, Ungur si probabil Crivoi, Copil, daca organizatorii le vor acorda wildcard, formeaza un tablou BRD Nastase Tiriac Trophy puternic. Am jucat cu toti, trei dintre ei fosti jucatori din top 10 foarte buni. Consider ca va fi un turneu disputat mai ales ca e la începutul sezonului de zgura si toti jucatorii vor fi însetati dupa rezultate si vor cauta sa-si atinga forma sportiva optima pentru Roland Garros. Am mare incredere în cuplul Tecau/Lindstedt pe tabloul de dublu si sper în egalarea performantei mele si a lui Gabriel Trifu din 1998, atunci când am cucerit titlul de dublu." - ne-a declarat Andrei Pavel.

Lista jucatorilor ce vor fi prezenti la turneu poate fi accesata aici (click).


Informatii acces turneu


Biletele si abonamentele editiei 2012 sunt disponibile spre vânzare pe www.eventim.ro si în reteaua Eventim (Vodafone, Germanos, Orange, Domo, Librariile Humanitas, Carturesti).

Intrarea este libera pentru publicul larg în perioada 21-22 aprilie, iar copiii cu vârsta prescolara, elevii, studentii si pensionarii beneficiaza de acces liber si în ziua de 23 aprilie si între 25-27 aprilie, în limita a 1000 de intrari pe zi.

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!