Irina o va avea adversară pe germanca Sabine Lisicki (37 WTA, cs 32), în timp ce Monica are parte de o adversară mult mai slab cotată, Shiai Peng (664 WTA). Ambele românce vor juca al treilea meci al zilei pe terenurile pe care au fost repartizate de organizatori, 8 respectiv, 9. Cum primele meciuri încep la ora locală 11.00 (17.00 a României), este de aşteptat ca partidele Irinei şi Monicăi să înceapă aproximativ în acelaşi timp, aproximativ 20.30, în condiţiile în care sunt precedate de două meciuri de pe tabloul de simplu feminin.
Foto: Neal Trousdale


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!