Jucătoarea română de tenis Irina-Camelia Begu (37 WTA) a fost învinsă în primul tur la Miami Open presented by Itaú (7.972.535 premii totale) de americanca Danielle Rose Collins (93 WTA, venită din calificări) cu un dublu 6-1. Meciul a durat 63 de minute şi a fost controlat în totalitate de favorita gazdelor. Irina-Camelia a câştigat game-ul din primul set la 3-0 pentru adversară, iar pe cel din setul secund la 0-2, după ce salvase două mingi de break. De menţionat că românca nu şi-a procurat nicio minge de break în cele şapte game-uri în care a servit Collins.
Într-un alt meci din primul tur, americanca Serena Williams (491 WTA, beneficiară a unui wild card), fost lider mondial şi revenită în circuit după o absenţă de 14 luni cauzată de naşterea fetiţei, a fost învinsă cu 6-3, 6-4 de japoneza Naomi Osaka (22 WTA). Serena a înregistrat al doilea eşec consecutiv, după ce săptămâna trecută a fost învinsă cu acelaşi scor de sora ei mai mare, Venus, în turul al treilea al turneului de la Indian Wells (California), competiţie care avea să fie câştigată de Osaka (6-3, 6-2 în finală cu Daria Kasatkina din Rusia). Japoneza, care la Indian Wells a trecut în semifinale de Simona Halep cu 6-3, 6-0, o va înfrunta în turul 2 la Miami pe ucraineanca Elina Svitolina (4 WTA, cs 4), exceptată de la primul tur.
Serena Williams a refuzat să se prezinte la conferinţa de presă de după meci, fapt ce ar putea atrage din partea WTA o amendă de 1.000 dolari, dar ulterior a dat publicităţii un comunicat, în care a precizat: "Fiecare turneu este pentru mine o oportunitate de a înţelege mai bine ceea ce trebuie să îmbunătăţesc pentru a atinge cel mai bun nivel al meu. Naomi a făcut un meci mare. Voi merge mai departe şi voi continua să progresez în fiecare zi. Le mulţumesc fanilor care continuă să mă susţină în fiecare dintre etapele acestei incredibile reveniri".
Alte rezultate din turul 1: Timea Bacsinszky (Elveţia, 48 WTA) - Ekaterina Makarova (Rusia, 36 WTA) 2-6, 6-2, 4-6, Zarina Diyas (Kazahstan, 56 WTA) - Jennifer Brady (Statele Unite, 82 WTA) 7-5, 7-6 (8), Tatjana Maria (Germania, 58 WTA) - Carina Witthöft (Germania, 57 WTA) 3-6, 4-6, Yafan Wang (China, 125 WTA, venită din calificări) - Markéta Vondroušová (Cehia, 50 WTA) 6-2, 4-6, 7-6 (0), Magda Linette (Polonia, 66 WTA) - Alison Riske (Statele Unite, 104 WTA, venită din calificări) 6-1, 0-6, 2-6, Bethanie Mattek-Sands (Statele Unite, 143 WTA, wild card) - Alizé Cornet (Franţa, 38 WTA) 2-6, 5-7, Katie Boulter (Marea Britanie, 208 WTA, venită din calificări) - Su-Wei Hsieh (Taipei, 61 WTA) 4-6, 5-7, Catherine Cartan Bellis (Statele Unite, 44 WTA) - Victoria Azarenka (Belarus, 186 WTA, wild card) 3-6, 0-6, Verónica Cepede Royg (Paraguay, 78 WTA) - Océane Dodin (Franţa, 98 WTA, lucky loser) 4-6, 7-6 (3), 3-6, Varvara Lepchenko (Statele Unite, 69 WTA) - Viktorija Golubic (Elveţia, 107 WTA, venită din calificări) 6-4, 5-7, 7-5, Natalia Vikhlyantseva (Rusia, 88 WTA, venită din calificări) - Rebecca Peterson (Suedia, 116 WTA, venită din califiări) 7-5, 6-1, Madison Brengle (Statele Unite, 77 WTA) - Arina Sabalenka (Belarus, 60 WTA) 1-6, 4-6, Andrea Petkovic (Germania, 11 WTA, venită din calificări) - Polona Hercog (Slovenia, 86 WTA, venită din calficări) 6-2, 6-0, Stefanie Vögele (Elveţia, 126 WTA, venită din calificări) - Sofia Kenin (Statele Unite, 94 WTA, venită din calificări) 4-6, 4-6, Lauren Davis (Statele Unite, 122 WTA) - Petra Martić (Croaţia, 40 WTA) 1-6, 5-7, Camila Giorgi (Italia, 62 WTA) - Donna Vekić (Croaţia, 55 WTA) 0-6, 5-7, Mónica Puig Marchán (Porto Rico, 82 WTA) - Samantha Stosur (Australia, 45 WTA) 6-3, 6-4.


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!