Bara a pierdut finala

Irina Maria Bara (367 WTA, cs 4) a fost învinsă în finala turneului ITF de la Hammamet (Tuisia) de bulgăroaica Isabella Shinikova (251 WTA, sc 1) cu scorul de 6-1, 4-6, 7-6 (2).

20.03.2016 06:29, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Bara a pierdut finala

Primul set a fost la discreţia bulgăroaicei, care şi-a trecut în cont şase game-uri la rând, revenind de la 0-1. În plus, ea a câştigat nu mai puţin de trei game-uri la 0: două pe serviciul ei (la 0-1 şi 2-1) şi unul pe serviciul româncei, la5-1. În setul al doilea, tot bulăroaica a preluat iniţiativa, având 2-0, dar Irina a egalat la 2 şi la 3, după care au urmat trei breakuri. La 5-4, Irina şi-a câştigat serviciul şi a dus meciul în decisiv. În setul al treilea, de la scorul de 1-1 a urmat o succesiune de patru break-uri. Iar ca spectacolul să fie complet, al şaptelea game a avut 22 de schimburi de mingi şi a durat 14 minute. La 4-4, roânca a câştigat un break şi a servit pentru meci, dar şi-a pierdut serviciul fără să facă vreun punct, după care fiecare jucătoare şi-a câştigat serviciul (Irina – la 0), astfel că învingătoarea s-a decis în tie-break-ul setului decisiv. Până la 2-2, puncte au fost câştigate numai pe serviciul adversarei, după care bulgăroaica a avut o serie de cinci puncte la rând, câştigând meciul după 2 ore şi 16 minute şi, implicit, competiţia.

Foto: Neal Trousdale


Galerie Foto

Citeste despre: Irina Bara, Hammamet


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!