Ana Bogdan este la o victorie de prima prezenţă pe tabloul principal la Roland Garros

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale. Jucătoarea română Ana Bogdan (106 WTA, cs 5) va juca în ultimul tur al calificărilor pentru Roland Garros (Franţa, 39,2 milioane de dolari), al doilea turneu de Mare Șlem al anului, ce se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv Stade Roland Garros.

25.05.2017 15:00, de , 2 comentarii, Galerie Foto

Ana Bogdan este la o victorie de prima prezenţă pe tabloul principal la Roland Garros

Sportiva din Sinaia a învins-o cu 6-4, 6-3 pe Başak Eraydin (Turcia, 209 WTA) şi o va întâlni vineri pe Virginie Razzano (Franţa, 276 WTA) care a trecut cu 6-3, 6-4 de compatrioata ei Audrey Albie (468 WTA). Meciul este primul al zilei de pe terenul 6 şi începe la ora 11.00 a României.

Bogdan a intrat greu în meciul cu Erydin, fiind condusă cu 3-0, dar din acel moment şi până la finalul primului set a mai cedat un singur game, pe propriul serviciu. Ana a deschis partea a doua a confruntării cu un game câştigat pe serviciul adversarei, a ratat două mingi de break la 3-1 şi o alta la 4-2, după care a închis meciul la prima oportunitate pe care a avut-o, pe serviciul turcoaicei. Dacă o învinge pe Razzano, românca se va califica, pentru prima dată în carieră, pe tabloul principal la Roland Garros. Ea a mai avut o „tentativă” în 2015, când a fost învinsă în primul tur al calificărilor de Patricia Maria Ţig cu 6-4, 6-1. 

Galerie Foto

Citeste despre: ana bogdan, wta, Roland Garros


Comentarii

Elena

27.05.2017, 15:37

Bravo Ana! Sinaienii sunt mandrii de tine! Mult succes mai departe! Elena Irimia

Elena

27.05.2017, 15:42

Bravo Ana! Sinaienii sunt mandri de tine! Mult succes mai departe! O admiratoare a tenacitatii si perseverentei tale!