Ana Bogdan a fost eliminată în set decisiv

Aflată pe locul 135 mondial, Ana Bogdan a ratat calificarea în sferturile turneului de la Stanford (Statele Unite, 687.900 de dolari), fiind învinsă de americanca Alison Riske (78 WTA) cu 3-6, 6-2, 6-4.

22.07.2016 01:54, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Ana Bogdan a fost eliminată în set decisiv

Începutul meciului a fost excelent pentru româncă, ea conducând cu 5-0. În game-ul imediat următor a ratat două mingi de set pe serviciul adversarei, Riske a realizat un break după ce a salvat o minge de set, pentru ca la 5-3, Ana să revină de la 0-40 pe serviciul ei şi să-şi adjudece cinci puncte la rând, datorită cărora a închis setul. Partea a doua a meciului a fost dominată de americancă. Aceasta s-a distanţat la 3-0, iar la 5-2 a realizat un nou break, ducând meciul în decisiv. Setul al treilea a fost unul al break-urilor, câştigându-se de şapte ori pe serviciul adversarei. La 2-5, Bogdan a servit pentru a rămâne în partidă şi a salvat nu mai puţin de patru mingi de meci. A urmat la serviciu Riske, iar românca a relizat un break, astfel că scorul a devenit 5-4 pentru americancă, iar Ana urma la serviciu. La 0-40, românca a salvat o minge de meci, după care Alison a câştigat punctul care a trimis-o în sferturile de finală.

Prezenţa în turul 2 al turneului de la Stanford îi aduce Anei 55 de puncte WTA plus alte 25 pentru că a trecut de cele două tururi preliminare. În funcţie şi de performanţele jucătoarelor de dinaintea ei la turneele la care participă, românca ar putea ajunge, de luni, în preajma locului 125 mondial.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto

Citeste despre: ana bogdan, Stanford


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!