Meciul a durat 88 de minute, iar la final Begu şi Niculescu şi-au trecut în cont al doilea titlu, după cel din 2012, de la Hobart (Australia, 220.000 de dolari). Atunci, ele le-au ănvins în finală pe Chuang Chia-jung şi Marina Erakovic (Taipei, Noua Zeelandă) cu 6-7 (4), 7-6 (4), 10-5. Interesant este că acela a fost primul turneu la care Begu şi Niculescu au făcut pereche. Ulterior, au mai jucat trei finale ca partenere, în 2012 la Luxemburg (3-6, 4-6 cu Andrea Hlaváčková şi Lucie Hradecká, ambele din Cehia) şi 2015 la Wuhan (2-6, 3-6 cu Martina Hingis şi Elveţia şi Sania Mârza din India) şi Moscova (3-6, 7-6 / 7, 5-10 cu Daria Kasatkina şi Elena Vesnina, ambele din Rusia).
Irina-Camelia şi Monica au început foarte bine finala de la Hua Hin şi au condus cu 2-0, dar apoi au pierdut şase ghemuri la rând. În partea a doua a meciului, româncele s-au desprins la 3-0, iar după ce adversarele şi-au făcut serviciul şi-au trecut în cont alte trei game-uri, prin care au dus partida în super tie-break. În “decisiv”, echilibrul s-a rupt la 3-3. Blinkova şi Wang au condus cu 6-3 şi 7-5, după care s-a consemnat egalitatea la 7, 8, 9 şi 10. Româncele au preluat pentru prima dată conducerea cu 11-10, după care au câştigat un punct pe propriul serviciu şi, implicit, finala.
În urma acestui rezultat, Niculescu (69 WTA la dublu la ora meciului, dar 51 de azi) are 9 titluri WTA la dublu şi 16 finale pierdute, iar Begu (37, 35) are 9 titluri şi 7 finale pierdute.
La simplu s-a impus Dayana Yastremska (Uraina, 47 WTA), care s-a impus cu 6-2, 2-6, 7-6 (3), în faţa australiencei Ajla Tomljanovic (49 WTA, cs 6). Este al doilea titlu WTA pentru jucătoarea din Europa, după cel cucerit în septembrie 2018 la Hong Kong.
Foto: paginile de instagram ale româncelor


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!