Osaka s-a impus după două ore şi 27 minute şi va prelua de mâine şefia clasamentului WTA, detronând-o pe Simona Halep. Naomi devine prima jucătoare dintr-o ţară de pe continentul asiatic lider al ierarhiei mondiale. De menţionat că ea a devenit în septembrie, la US Open, prima japoneză care a câştigat un turneu de Mare Şlem, după o finală cu americanca Serena Williams.
Acum un an, Naomi Osaka ocupa locul 72 mondial și nu câștigase niciun turneu. Între timp, și-a trecut în palmares două turnee de Grand Slam, US Open și Australian Open, egalând o performanţă realizată ultima oară acum 18 ani, de Jennifer Capriati. În 2001, americanca s-a impus la Australian Open şi Roland Garros şi cucerea primele două titluri de Grand Slam ale carierei unul după altul. Ultima jucătoare a câştigat două titluri de Mare Şlem la rând a fost americanca Serena Williams, în 2015, la Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon.
La Melbourne, Osaka a trecut peste momentul dificil din finalul setului 2, când a ratat 3 mingi de meci, toate pe serviciul adversarei. Ea a condus cu 7-6, 5-3 şi 40-0 pe serviciul adversarei sale, însă nu a reuşit să profite de situaţia excelentă în care s-a aflat. A pierdut 9 din următoarele 10 puncte, iar finala a intrat în decisiv.
Foto: paginile de twitter Australian Open, WTA şi WTA_insider şi site-ul oficial al competiţiei


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!