Aici se scrie istoria

Philippe Chatrier, arena centrală de la Roland Garros, găzduieşte de 80 de ani marile meciuri ale celui mai important turneu de tenis pe zgură din lume. Pentru ediţia din acest an, una dintre tribune a fost reconstruită din temelii.

09.05.2008 18:37, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Aici se scrie istoria

Noutăţile pentru French Open 2008 încep cu tribunele. La ceas aniversar, groapa cu lei de la Paris are acum 14.845 de locuri, iar confortul spectatorilor a sporit. Cele patru laturi au fost redenumite, în onoarea faimoşilor „Muşchetari” ai tenisului francez: Jacques Brugnon, Jean Borotra, Rene Lacoste şi Henri Cochet.

Nu doar complexul de la Porte d’Auteuil se îmbracă în straie de sărbătoare. Şi Champs Elysees va căpăta aroma turneului, cu magazine deschise de către partenerii competiţiei şi un autobuz în culorile Roland Garros ce va da ture de-a lungul faimosului bulevard, dar şi în alte zone ale capitalei franceze.

Pentru al treilea an consecutiv, turneul va debuta într-o zi de duminică, adică pe 25 mai. Întrecerea legendelor, care împlineşte zece ani, se va bucura de prezenţa unor glorii ca Boris Becker sau Goran Ivanisevic. În ceea ce priveşte recompensele pentru câştigători, premiile au crescut în 2008 cu 2%, atingând un total de 15.575.960 de euro. Marii învingători de la simplu, masculin şi feminin, vor încasa câte un milion de euro.

În condiţiile indisponibilităţii lui Andrei Pavel, România va participa cu un singur jucător pe tabloul masculin, Victor Hănescu. La feminin, Raluca Olaru, ajunsă până în turul al treilea anul trecut, forţează revenirea după accidentarea la mână. Ca şi anul trecut, la start apare Edina Gallovits, noutate absolută fiind prezenţa Soranei Cîrstea în concursul de senioare.

Open Tenis va continua săptămâna viitoare serialul dedicat marelui turneu parizian, cu un foto-reportaj despre Muzeul de la Roland Garros.

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!