În calitate de principală favorită, Simona Halep (1 WTA) va juca direct în turul secund, iar adversară îi va fi o jucătoare venită din calificări sau Kristýna Plíšková (Cehia, 77 WTA). Irina-Camelia Begu (36 WTA) va juca împotriva Alexandrei Krunic (Serbia, 47 WTA), pe care a învins-o în ambele meciuri directe: cu 6-3, 6-2 în 2010 în semifinalele turneului ITF de la Versmold (Germania, 25.000 de dolari) şi cu un dublu 6-1 în 2014 în al doilea tur al calificărilor pentru Roland Garros. Sorana-Mihaela Cîrstea (35 WTA) este nevoită să aştepte calificările pentru a afla numele adversarei, iar în caz de victorie o întâlneşte în turul secund pe Venus Williams (Statele Unite, 8 WTA, cs 8), în faţa căreia a cedat în singurul meci direct, cu 6-4, 6-3, în 2010, în turul secund la Miami. În fine, Mihaela Buzărnescu (38 WTA) va primi replica americancei Jennifer Brady (86 WTA), după care ar putea da peste Caroline Garcia (Franţa, 7 WTA, cs 7) în primul meci direct.
Diseară, în ultimul tur al calificărilor, Monica Niculescu (71 WTA, cs 3) o întâlneşte pe Roberta Vinci (Italia, 147 WTA, beneficiară a unui wild card). Este primul meci al zilei de pe terenul 4 şi începe la ora 21.00 a României.
Foto: Neal Trousdale


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!