Open Tenis: Victor, ai participat la toate cele trei puncte aduse Romaniei in aceasta confruntare cu Ucraina. Cum te simti in rolul de jucator-decisiv?
V.Hanescu: "Ca numarul unu in echipa, este normal sa-ti asumi aceasta sarcina, de a juca cele mai multe meciuri, si ma bucur ca am reusit sa contribui la toate cele trei victorii contra Ucrainei".
Open Tenis: S-a speculat inaintea meciului cu Sergy Stakhovky de o posibila accidentare. Despre ce este vorba?
V.Hanescu: "Am avut mici dureri la tendonul lui Achile, de la piciorul drept, dar nu a fost nimic serios. Am jucat cu un bandaj care sa-mi tina glezna bine si nu am simtit nimic pe toata durata meciului".
Open Tenis: Publicul a fost unul numeros, cu toate ca vremea a fost una capricioasa.
V.Hanescu: “Da, m-am bucurat mult sa vad atata lume in tribuna, mai ales ca toata dimineata a plouat si a fost destul de urat de iesit din casa, dar a fost important sa avem publicul de partea noastra si sa ne sustina tot meciul”.
Open Tenis: Victor, in meciul de baraj pentru intrarea in Grupa Mondiala putem intalni echipe putrenice, precum SUA, Germania, Elvetia.
V.Hanescu: "Cu siguranta, in septembrie, la barajul pentru accederea in Grupa Mondiala va fi mult mai greu. Eu sper sa jucam tot acasa, la Bucuresti, pe zgura, sa avem tribunele de partea noastra si sa avem parte de o tragere la sorti favorabila, pentru a intra din nou in topul celor mai bune 16 tari ale lumii".
Open Tenis: S-au facut tragerile la turneul de la Madrid si vei juca in primul tur cu rusul Igor Andreev. Cum vezi aceasta partida?
V.Hanescu: "Nu va fi usor pentru ca resimt o oarecare oboseala dupa acest weekend plin de meciuri, dar sper, totusi, pana la startul primului meci de la Madrid sa-mi revin, si sa incerc sa fac un meci cat mai bun".
Open Tenis: Victor, care sunt obiectivele pe care le ai pentru continuarea acestui sezon competitional?
V.Hanescu: "Roland Garros-ul este cel mai important turneu la care voi participa in continuare, competitie la care sper sa fac un rezultat cat mai bun, mai ales ca am de aparat punctele de anul trecut, atunci cand am atins optimile de finala. Urmeaza apoi celelalte turnee de Mare Slam, Wimbledon-ul si US Open-ul".
In meciul de baraj pe care Romania il va disputa in perioada 17-19 septembrie, tara noastra nu beneficiaza de statutul de cap de serie, adversarul urmand a fi stabilit saptamana viitoare prin tragere la sorti dintre tari cu renume precum: Elvetia (meciul se va juca in deplasare), Germania (meciul se va juca acasa), SUA (meciul se va juca acasa), Australia (meciul se va juca acasa), Suedia ( meciul se va juca acasa), India ( meciul se va juca in deplasare), Ecuador ( meciul se va juca acasa), Israel (meciul se va juca acasa).
Text: Alexandru Andronache


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!