Retrospectiva 2008: Elena Bogdan

Elena Bogdan sau Ema, asa cum o alinta prietenii, a avut o evolutie spectaculoasa in anul 2008. La juniori, Ema a participat anul acesta la 12 competitii, dintre care a castigat 2, cu 54 de meciuri jucate, dintre care a castigat 41.

30.12.2008 08:06, de , 0 comentarii, Galerie Foto

Retrospectiva 2008: Elena Bogdan

Cu toate ca obiectivul sau pentru 2008 era clasarea in top 10 ITF, Ema a reusit sa se claseze pe locul 4 (1 decembrie 2008).

 

La numai 16 ani, Ema este campioana europeana la simplu "sub 18 ani", concurand la o categorie superioara varstei sale.

 

In afara de aceasta performanta, anul acesta Ema a fost finalista la dublu la Australian Open Juniori, a fost campioana la simplu la Uruguay Bowl, Montevideo, precum si campioana la simplu in cadrul Gerdau Cup Brazilia, la Porto Alegre.

 

A jucat finala la Roland Garros juniori impotriva Simonei Halep, insa a fost invinsa de constanteanca si a mai fost in semifinale la turneul de Grade 1 la Quebec si Traralgon.

 

La senioare, Ema a participat la 6 turnee, insa cel mai bun rezultat a fost finala in cadrul unui futures din Bucuresti, unde a pierdut in fata Simonei Halep, insa a mai jucat si doua semifinale, la futures-ul de la Sandanski  si Masters-ul de la Bucuresti.

 

Tot la dublu, Ema a castigat turneul Banana Bowl Brazil, alaturi de italianca Nastassja Burnett si a mai jucat o finala alaturi de aceeasi partenera, la Asuncion Bowl, in Paraguai si alaturi de bulgaroaica Aleksandrina Naydenova, la Uruguay Bowl.

 

La dublu senioare a reusit numai calificarea in finala futures-ului de la Sandanski, alaturi de Alyona Sotnikova (Ucraina).

 

Despre Elena Bogdan

 

Elena  a inceput sa joace tenis la varsta de 7 ani, la indrumarea parintilor sai, mari admiratori ai sportului alb. Joaca cu mana stanga, ceea ce-i pune in dificultate pe toti adversarii sai dreptaci. Elena este antrenata de Ovidiu Popescu si este legitimata la Clubul Olimpia din Bucuresti.

 

In timpul liber ii place sa asculte muzica sau sa mearga la cinema. Vara ii place sa merga la inot, iar iarna sa schieze.

 

Suprafata de joc preferata este zgura, cea care i-a si adus cele mai multe performante. Lovitura la care se descurca cel mai bine este serviciul.

 

Pana in prezent, Ema se mai poate lauda cu castigarea Campionatului Nationale pe Echipe Junioare (2007), vicecampioana in cadrul Campionatului National pe Echipe Senioare (2007), campioana la simplu in Campionatul National la 14 ani, sfertfinalista la Campionatul European la 14 ani si campioana in cadrul Campionatului National pe Echipe 14 ani (2006).

 

In 2005, Ema a devenit campioana la Jocurile Balcanice, iar in 2003 a fost finalista la simplu in cadrul Campionatului National la 12 ani.

  

Galerie Foto


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!