Meciurile se vor disputa pe sistemul round-robin (fiecare cu fiecare). Cele 15 echipe din grupa noastra vor fi impartite in 4 grupe. Se va juca pe suprafata hard, in sala.
Pe langa Romania, in aceasta grupa mai sunt prezente reprezentativele urmatoarelor tari: Austria, Croatia, Ungaria, Belarus, Danemarca, Luxemburg, Slovenia, Bosnia-Hertegovina, Estonia, Olanda, Suedia, Bulgaria, Marea Britanie si Polonia.
Fed Cup Nations Ranking a luat fiinta la finalul anului 2002. Actualmente, Romania se afla pe locul 32, cu 15 meciuri jucate. In clasament sunt prezent 94 de natiuni. In fata Romaniei se afla Noua Zeelanda (pozitia 31) si Ungaria (pozitia 30). Pe primele 3 locuri ale clasamentului se afla Rusia, Italia si Spania, respectiv.
Intr-un pol efectuat de Fed Cup, Rusia este desemnata de 75% dintre cei 2900 de votanti ca fiind castigatoarea Fed Cup 2009.
In 2008, Romania a terminat pe locul 2 Grupa 1 Europa / Africa (disputat tot pe sistem round-robin). La aceasta editie, reprezentativa tarii noastre a pierdut "la mustata" in fata Serbiei (al doilea an la rand), si astfel s-a mentinut in Grupa 1 pentru 2009.
Cele mai bune performante inregistrate de Romania in Fed Cup: sferturi de finala in 1973, 1974, 1978, 1980, 1981. De asemenea, echipa noastra a ajuns in play-off-ul Grupei Mondiale in 1999.
Romania joaca in Fed Cup din 1973. Cele mai multe meciuri castigate in aceasta competitie apartin Ruxandrei Dragomir (30 meciuri castigate si 17 pierdute). Tot Ruxandra detine recorddul la meciuri de simplu castigate (21 victorii si 7 infrangeri). Cele mai multe meciuri de dublu castigate se gasesc in contul Virginiei Ruzici (11 victorii si 6 infrangeri). De-a lungul timpului, cea mai buna echipa de dublu a nopastra in Fed Cup a fost alcatuita de surorile Niculescu : Monica si Gabriela (8 victorii si nicio infrnagere). Virginia Ruzici detine recordul pentru cea mai longeviva aparitie in echipa (8 ani). Sorana Cirstea a fost cea mai tanara jucatoare a noastra in Fed Cup, la numai 16 ani si 14 zile aflandu-se in echipa care a jucat impotriva Suediei. La cealalta extrema, o gasim pe Judith Gohn care la 29 de ani si 3 zile, a fost cea mai in varsta jucatoarea prezenta pe teren in cadrul echipei noastre de Fed Cup.
In total, pana acum, Romania a castigat 58 de dispute si a pierdut 43.
Le uram fetelor noastre success si speram ca la Tallinn sa iesim pe primul loc in grupa.
Vom reveni cu amanunte cand se vor efectua tragerile la sorti pentru a stabili componenta grupelor.


Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!