Am avut ocazia - cu totii - sa urmarim meciurile detinatorilor invidiatului loc intai in clasamentele feminin si, respectiv, masculin: Caroline WOSZNIAKI si Rafael NADAL.
Caroline este un exemplu ca poti ajunge numarul "unu" intrebandu-te de ce: nimic deosebit in jocul sau, caracterizat de o regularitate de antrenament si o conditie fizica apreciabila, pe baza carora comite permanent mai putine greseli decat adversarele. Atunci cand intalneste dificultati - vezi meciul cu Francesca SCHIAVONE, o adevarata campioana - Caroline, daca nu-l poate aduce pe tatal sau in teren, creand o oarecare iritare prin modul in care se manifesta, solicita interventia medicului. In meciul cu SCHIAVONE, avea nevoie de interventia medicului - care s-a dovedit utila prin deconcertarea adversarei. Dupa cateva minute a aruncat bandajul si, daca meciul nu s-ar fi terminat, ar mai zburda si acum... Nu a fost prima oara cand a procedat astfel si nu pot decat sa ma mir ca WTA permite asa ceva. In alte sporturi, pentru simulare se da cartonas rosu!
In contrast, supercampionul NADAL a ales sa lupte pana la capat in meciul cu Ferrer, pe care era evident ca-l va pierde din cauza accidentarii de la inceputul meciului. A dovedit respect pentru adversar, pentru public si fata de sine. A demonstrat cum numarul "unu" accepta o infrangere cu sportivitate si fruntea sus, fara a se refugia in compromisuri a caror teorie in mod sigur o cunoaste, dar nu le accepta.
Iata de ce, indiferent de numarul de victorii, Caroline nu va intra niciodata in galeria marilor campioni, unde NADAL este deja si nu numai datorita rezultatelor.
Foto: Ben Solomon/Tennis Australia
Galerie Foto
Trebuie sa te autentifici pentru a comenta!
Fii primul care lasa un comentariu!